SYMBOLON – cuvânt de origine greacă, latinizată ulterior – înseamnă semn, obiect, imagine care reprezintă sau evocă o idee , o noţiune, o fiinţă , un sentiment – procedeu în artă şi liteartură prin care se sugerează o idee sau o stare sufletească . Simbol şi în limba română, chiar cu mai multe sensuri; simbol chimic, simbol matematic, simbolism în literatură, printre altele apare ca formulă credincioasă încă din epoca creştinismului arhaic. Din antichitate simbolurile au jucat un rol important în viaţa oamenilor, astfel nu întâmplător experţii în domeniul originii simbolurilor caută rădăcinile acestora printre hieroglifele sau în scrisurile egiptene care, transmise de către evrei s-au transpus astfel şi în creştinismul timpuriu.
Este arhicunoscut faptul că biserica reformată, înfiiinţată prin străduinţa lui Jean Calvin şi a discipolilor săi din Geneva pe la mijlocul secolului al XVI-lea ca o biserică protestantă , nu este adeptul închinării Fecioarei Maria şi a sfinţilor, ca urmare folosirea simbolurilor catolice în biserica protestantă a scăzut semnificativ, chiar a fost împiedicată folosirea lor, prin urmare a devenit suspect fiecare simbol vechi, mai ales dacă provenea dinspre biserica catolică. Din experienţele anterioare, teologii protestanţi s-au temut că oamenii certifică putere magică simbolurilor.
Simbolurile apar în arta reformată maghiară la începutul sec. XVII ,
folosindu-se preponderent cele biblice, din creştinismul arhaic, dar cu sensuri diminuate.
Despre simbolurile reformate nu avem documentaţie scrisă bogată, doar Peter Bod , predicator ardelean, preot la curtea Doamnei Kata Bethlen Orfana, face referire la aceste simboluri, în lucrarea sa tipărită în 1746 la Cluj – Napoca, cu un titlu înflorit , în stil baroc.
Într-o altă lucrare, tot a lui Peter Bod tipărită în 1760 la Sibiu, se fac comentarii şi se dau explicaţii la simbolurile reformate în funcţie de canoanele vremii .
În articolul nostru comentăm semnele reformate folosite ca simboluri, încercăm să explicăm înţelesul lor, deoarece pentru generaţia tânără sunt deja de neînţeles. Sistemul simbolurilor din biserica reformată sibiană urmează cerinţele generale ale artei reformate de pretutindeni.
Construirea bisericii din str.Mitropoliei /Meszaros utca , Fleischer Gasse / a început la 1783 din ordinul împăratului Monarhiei Austro – Ungare , Iosif al II-lea şi a fost sfinţită în anul 1795, când la conducerea spirituală a bisericii se afla preotul Laszlo Malnassy. Stilul de construcţie al bisericii urmează stilul baroc austriac, fără a atinge forme exuberante , în mare parte datorită sobrietăţii spiritului german tipic Sibiului , dar mai ales austerităţii impuse de orientarea religioasă protestantă.
În acele vremuri, la Sibiu din cele 38 de familii reformate, 30 erau de origine nobilă şi care prin aportul şi exemplul lor personal au adunat fondurile materiale necesare. Din banii adunaţi contele Farkas Losontzi Banffy a cumpărat terenul în valoare de 4000 de forinţi din str. Mitropoliei nr.11. Lucrările de construcţie s-au desfăşurat în anii 1784 – 1786, prima sfinţire a clădirii se datează din 26 noiembrie 1786. Lucrările interioare au continuat funcţie de găsirea fondurilor materiale necesare.
La intrarea principală textul latin înscris pe un fond negru cu litere aurii este conceput de contele Farkas Losontzi Banffy ,astfel:
DEO CREATORI REDEMTORI SANTIFICATORI SACRUM JOSEPHO II AUGUSTO PRINCIPE ANNUENTE COETUS FIDELIUM HELVETICAE CONFESSIONIS POSUIT. MDCCLXXXVI.
În traducere ;
Lăcaş înălţat Domnului , Creatorul , Mântuitorul şi Atotsfinţitorul . Cu încuviinţarea Augustului Împărat Iosif al II –lea . De către comunitatea credincioşilor de confesiune helvetică în 1786
Analizând elementele decorative , chiar şi mesajul culorilor din interiorul Bisericii reformate din Sibiu, se constată că ele urmează strict codul coloristic specific al doctrinei protestante.
Culoarea pereţilor interiori este albă, semnificând curăţenia, inocenţa, victoria, perfecţiunea luminii cereşti, a raiului. Ne aminteşte că la glorificarea lui Hristos: „Îmbrăcămintea Domnului a fost albă, strălucitoare, asemenea luminii naturale, la înviere îmbrăcămintea îngerilor era albă ca zăpada.”
Coloanele, rozetele, decoraţiunile amvonului, ghirlandele vegetale şi florale , elementele galeriei de la orgă şi capetele băncilor sunt aurii, care ne amintesc de Ierusalimul din Rai, al cărui străzi sunt din aur pur , dar aurul senmnifică şi cuvântul Dumnezeu.
Cele două urne decorative care se află pe flancurile turnului bisericii sunt în stil baroc. Utilizarea urnei reprezintă firea reformată şi prezentarea lui simbolizează sângele lui Isus Hristos. (Exemplul contrar este urna de pe pietrele funerare făcută din metal sau beton.) . Folosirea potirului / pocalului de pe ştamplia reformată, dar şi pe coperta psaltirii, tipărite în auriu au cam acelaşi sens .
Pelicanul este o pasăre legendară, deoarece s-a crezut secole de-a rândul, că îşi hrăneşte puii cu propriul său sânge. În simbolica creştină din evul mediu pelicanul care îşi hrănea puii cu sângele său a devenit simbolul lui Isus Hristos.
În biserica din Sibiu pelicanul apare în vârful baldachinului amvonului, este auriu şi are trei pui care aşteaptă cu ciocul deschis ca mama lor să – i hrănească din propria sa guşă. Baldachinul amvonului a fost construit datorită strădaniei familiei fondatoare Naletzi, în interiorul ei fiind scris cu litere aurii următorul text:
„Pentru doamna contesă Borbala Nagy Naletzi MDCCXXXIX (1789)”
Lângă amvon, pe un steag alb este blazonul bisericii reformate, brodat de uniunea femeilor reformate din Sibiu. Elementul principal al blazonului este mielul lui Dumnezeu păşind în faţa unui palmier, reprezentând credinţa care domneşte peste moarte. Mielul ţine cu un picior steagul de culoare roşie care reprezintă sângele lui Isus Hristos. Pe steag apare crucea albă, amintindu-ne de moartea lui Isus Hristos dar totodată poate simboliza şi steagul naţional al Elveţiei locul natal al calvinismului. Mielul păşeşte pe două cărţi deschise care reprezintă Testamentul Vechiul şi Noul Testament . Pe partea din sus al blazonului se află coiful, peste coif putem vedea Pasărea Phoenix, aurită, cu faţa îndreptată spre strălucirea aurie a Soarelui.
Pasărea se trage din sistemul simbolistic arhaic, o putem întâlni atât în arta egipteană cât şi în cea greacă. Această pasăre se autoincendiază apoi renaşte din propria cenuşă. Astfel a devenit Phoenixul simbolul morţii şi al învierii lui Isus Hristos dar să nu uităm că reprezintă şi următoarele virtuţi : asiduitate, speranţă, virginitate. Deoarece se înmulţeşte fără fecundare o simbolizează şi pe Fecioara Mamă. Textul înscris pe blazon este „ Dacă Dumnezeu e cu noi, cine este împotriva noastră”. Pe lângă simbolistica amintită, acest blazon este de fapt prelucarea blazonului oraşului Debreţin, puternic centru protestant reformat de mai multe secole.
Amvonul şi faţa de masă a aşa numitei „Masa Domnului” sunt brodate cu litere purpurii – aurii care este culoarea veşmântului împăraţilor romani. Din această cauză îl privim pe Isus Hristos ca pe un rege, singurul Domn al Lumii. În limba maghiară cuvântul „purpuriu” înseamnă pe lângă sensul de bază şi o ţesătură foarte fină. În anul 1899 tot pe o mătase purpurie a brodat d-na Borosjenoi Dr. Gabor Boros un frumos citat din Biblie. Tapiţeria de 3 m lungime şi 1,5 m lăţime este decoraţiunea zidului de lângă amvon.
Naţionalizarea imobilelor (Şcoala reformată şi locuinţa reformată din str. Tribunei şi a bunurilor imobile (cărţi, potire ) din anul 1948 a dat o mare lovitură spirituală dar şi financiară comunităţii reformate din Sibiu. În prezent se desfăşoară procesul de revendicare şi reîntregire a bunurilor confiscate ale bisericii , prin munca entuziastă a preotului Sandor Varro şi a consiliului eparhial.
Orga este un instrument muzical de neînlocuit al bisericii, este amplasată în partea opusă a amvonului , asigurând omogenitatea acustică a interiorului. Între preot, organist şi credincioşi se formează o comunicare continuă în toate fazele liturghiei, care alternează cu predica şi cântecele religioase , acompaniate de orgă. Prima orgă , într-o stare avansată de distrugere , a fost cumpărată în anul 1789 de către Farkas Banffy de la Biserica Evanghelică din Sibiu,pe care după renovare a donat-o bisericii reformate. În anul 1857 meşterul organist din Târgu – Mureş , Janos Szabo a reconstruit-o complet . Forma finală existentă şi azi se datoreşte lui Janos Mesnyi, care i-a dezvoltat şi mărit registrele.
Simbolul sferic de pe turn şi coama acoperişului / tamburul / este tipic protestant, fiindcă reformaţii nu folosesc crucea pentru decorarea turnului şi nici pe mormintele protestante nu se aplică.
Orologiul turnului , funcţional, este un decor exterior important. Sistemul din interior mişcă pendulele din cele patru laturi ale turnului, astfel încât din fiecare punct al oraşului se poate vedea ora exactă.
În turnul bisericii reformate sunt amplasate două clopote. După înscripţie clopotul cel mare are 300 de kg, a fost făcut în turnătoria lui Oszkar K. Klein în 1828. Cel mic de 180 de kg este donaţia contelui Andras Bethlen din anul 1780. Pentru a dobândi efecte sonore mai bune, în anul 1886 la atelierul lui Antal Novotny din Timişoara a fost turnat din nou , cu creneluri pe partea superioară de forma literei S, pentru o mai bună sonoritate.
La capătul străzii Mitropoliei este Biserica Evanghelică, vizavi de ea Biserica Romano – Catolică, aproximativ la o sută de metri depărtare Biserica Reformată; la câţiva paşi distanţă Biserica Ortodoxă şi la celălalt capăt al străzii Biserica Johanniter (evanghelică). Toate împreună pot simboliza uniunea bisericilor creştineşti din Europa. Amplasarea celor patru biserici de diferite religii într-o singură strada din oraşul Sibiu este adevăratul simbol al toleranţei religioase.
Bibliografie – (BELA TAKACS – Simboluri biblice în arta reformată maghiară, Budapesta, 1986)
In imagine – biserica reformata si casa parohiala
Autori ,
Stefan Zs. Keresztes
Izabella Peter
